Romanul autorului francez, reprezintă o biografie romanțată a cunoscutului pictor post-impresionist Henri de Toulouse-Lautrec, unul dintre cei mai faimoși clienți fideli ai renumitului cabaret parizian.
Rodul iubirii dintre doi veri primari, copilul Henri s-a dezvoltat normal până în jurul vârstei de 7 ani, când a început să aibă crize de febră și migrene ce îl obligau să stea la pat zile în șir.
Migrenele din păcate, aveau să prevestească dezastrul ce a urmat. Mai târziu, după o serie de accidente stupide, își fracturează ambele picioare, ce nu i se vor mai vindeca niciodată, și care nici nu aveau să i se mai dezvolte normal de la acea vârstă, lăsându-l infirm și provocându-i când și când "atacuri" - lungi momente în care durerea devenea îngrozitoare, imobilizându-l la pat. După aceste întâmplări nefaste, dintr-un copil cu trăsături frumoase, se va dezvolta ulterior într-o ființă cu însușiri fizice grotești, mică de statură, cu picioarele prea scurte și firave, disproporționate cu trupul, cu nasul mare, borcănat și buzele urâte, stacojii, cu ochii firavi, ajutați de lentile puternice.
Dacă înainte de înrăutățirea sănătății lui, Henri, pregătit de familie, credea că va călca pe urmele tatălui său, ducând o viață în înalta societate, după accicent, își dă seama că nu va putea urma niciodată această viață. Pentru că mereu îi plăcuse să deseneze și încredințat fiind de talentul sau, Henri, mânat de dorința de a-și ocupa existența făcând ceva util societății și la îndemână pentru el, se înscrie la cursurile unei școli de artă pariziene.
Privit la început acolo drept un intrus printre colegii săi, atât de aceștia cât și de profesori, pe de o parte de primii datorită condiției sale materiale mult peste puterile lor, iar de ceilalți datorită "lipsei sale de talent", contele de Toulouse-Lautrec ajunge treptat-treptat să fie popular printre tinerii pictori aspiranți, consecință a dărniciei sale complet dezinteresate. Aceasta caracteristică a lui, dărnicia, împreună cu impulsivitatea din dorința de a face bine, apar ilustrate în roman, în multe din întâmplările marcante din viața sa. De asemenea, autorul ne arată în paralel cu scenele din viața socială a lui Lautrec, relația strânsă pe care a avut-o cu mama sa, o persoană care i-a fost mereu aproape și care i-a susținut deciziile până în ultima clipă.
Cartea lui Pierre la Mure povestește viața pictorului francez într-un fel original, dar arătându-ni-l firesc, fără a-i exagera vreuna din trăsături.
Înțelegem așadar că Lautrec a fost o persoană chinuită de suferințele fizice, pricinuite de picioarele care i-au cauzat dureri și crize agonizante toată viată, dar și psihice, date de tristețea și deznădejdea luptei cu singurătatea. În același timp, admirăm în el ființa deosebit de sensibilă, cu un simț dezvoltat al umorului, cu o minte ascuțită, uneori arogantă, risipitoare, care iubea viața de noapte și care picta de plăcere, complet dezinteresată de faimă.
Tot din roman înțelegem lupta interioară a lui Lautrec, desele treceri de la stările depresive la exuberanță și invers (în special în ultima perioadă a vieții), autorul lăsându-ne pe noi să judecăm situațiile.
Farmecul scrierii constă în rafinamentul schimburilor de replici ale personajelor, în talentul descriptiv al peisajelor în care sunt încadrate scenele, în multitudinea de informații furnizate legat de alte persoane marcante, contemporane cu Lautrec (precum pictori ca Seurat, Dégas, Manet, Monet, van Gogh, Gaugain dar și scriitori - Oscar Wilde și compozitori - César Franck) și nu în ultimul rând pentru senzația de autenticitate a personajului central al romanului. În afară de a-l vedea pe Lautrec drept un pictor de geniu, îi cunoaștem și latura sa umană, apreciindu-l poate și mai mult.
Pentru a vă stârni și mai mult curiozitatea, iată un mic fragment din carte:
"- Mă duc să pregătesc cafeaua. Vrei?
Dispăru în minuscula bucătărie și câtva timp Henri ascultă hârșâitul râșniței de cafea. Ce puțin iți trebuie ca să te simți fericit! Un cămin, o cafea, o fată...O fată ca ea. Cât de catifelată și caldă fusese mâna ei în cupeu...
- Ai fost splendidă în seara asta, îi strigă el de pe sofa. Ea apăru în bucătărie.
- Vă mulțumesc domnule. Era și timpul să-mi faceți un compliment.
- N-ai nevoie de complimentele mele sau ale altuia. Știi prea bine că ești o fată foarte drăguță. De fapt, chiar prea drăguță. În afară de asta, nu poți să-i spui niciodată unei femei ceva plăcut despre ea pe care să nu-l știe dinainte.
- Îi place totuși să-l audă, zise ea tare, râzând, ca să acopere zgomotul râșniței. Dar dacă m-ai vedea dimineața te-ai îngrozi.
- Sunt sigur, îi replică el pe același ton glumeț. Dar în seara asta nu știu cum ai făcut, dar ai reușit să arăți foarte frumoasă. La concert bărbații iți aruncau priviri galeșe și aș putea să iți spun ce gândeau.
- Ai putea?
O auzi iar râzând cu poftă.
- Ce gândeau?
- Cât de oribilă trebuie să arăți dimineața!"
An publicare: 1975
Editura: Univers
Nr. pagini: 467
